Acum!

Acum!- e un imperativ. Acum trebuie sa arunc naibii pantofii astia scortosi si fandositi si sa port bocanci! Acum las naibii rochia asta incorsetata si ma acopar cu o ie vaporoasa. Ascult chitari sparte si... zau! daca-mi pasa ca voua eu nu va plac!
Acum imi traiesc naufragiul, acum fac ce simt, acum dezmint adevaruri.!

Ploi de vara...

Am intarziat o ora, doua, aproape trei sa scriu aceasta postare fiind ca simteam nevoia nebuna sa spun multe, dar nu-mi gaseam cuvintele. Nu reusesc nici acum, asteptarea nu a fost un remediu. Cu toate astea incerc...
 Observ treptat ca ploile de vara imi devin prietene: imi incarlionteaza parul, imi sterg tusul si ma fac sa-mi asum tenul imperfect, formele rubensiene si stangacia de a fi deseori "verde fatis". Ploile de vara ma fac sa caut alinare in brate juvenile si-n tigari de duzina. Ploile, tot ele, imi inhiba temerile si ma arunca in viata sub auspiciul asumarii si al frumusetii.
Cred cu tarie ca nu folosesc cuvinte mari. Vorbesc despre ceea ce simt asa cum imi vine mai comod sa o fac. Nu pot sa infirm ca m-am simtit fericita, ca-mi simt fruntea mai putin incercanata, gandurile destinse. Ca iluzia unei plaje si a marii nu m-a prins in mreje si ca nu-mi este acum ideal suprem.

Zambesc, dragilor...
zambesc...
:)

Fara armura

Un dans armonizat cu stropii de ploaie

- un tempo sacadat 

in care tu si eu sunt doar notiuni abstracte

iar absolutul sta pe buzele noastre.

 Ploua si-mi hranesc dorul de dragoste cu versuri si acorduri de chitara. Acum sunt eu, am renuntat pentru o seara la armura. Mi-am demachiat ochii conturati in negru, am imbracat o camasa cu guler rotund ce nu-mi lasa la vedere tatuajul, am renuntat la cerceii din urechi. Daca as fi stiut sa crosetez, cu siguranta as fi crosetat din nevoia de sentimente autentice, de actiuni pure care sa-mi imprime traiti frumoase si zambet. In ploaia aceasta mi te-as fi dorit aproape, sub aura unui romantic care a uitat pentru cateva ore ca este un ambitios, un orgolios, un egocentric. Am fi putut amandoi pentru o ora, pentru un timp, pentru o ploaie sa renuntam la viata noastra odioasa de arcasi legati la ochi in calea destinului. Si-am fi primit in schimb eternizarea clipei.
 Am fi putut sta fata in fata si ne-am fi deslusit mai intai geometria buzelor, a sprancenelor, a pometilor, apoi, treptat, a rostirii pentru ca in final  sa ajungem la suflet. Am fi gresit un calcul minor si apoi am fi luat socoteala de la capat privind mai atent in noi.
Am fi putut mima elementele primare. Aerul intretinand focul. Focul lasandu-se aparent stins de aer pentru ca mai apoi sa incendieze o lume.

S-a oprit ploaia.

Noapte buna, dragule.

I promise...

If you make me suffer, i kill you!!!
 :*

Supliciu

Ma inabuse caldura, asteptarea, incertitudinea.

Ochii vostri hazi vad hieroglifierea ratiunii mele, dar nu o pot citi.

Buzele voastre murmura difuz blamari nascute din aversiunea fata de mine.

Fruntile vi se incretesc perfide si-n adancimile lor- litere arhetipale, vad o lacrima exponentiala a tot ceea ce am trait. Mi-am dorit putina fericire. Mint. Mi-am dorit multa fericire, asemeni oricaruia dintre voi. Nu stiu in ce proportie am primit-o.  Dar stiu ca am platit reversul fiecarui zambet, fiecarui sarut, fiecarei imbratisari.

Talerul inclina de partea supliciului.

My deepest wish

Un dram din verva lui Plesu, cazuri sociale asemeni celor ale lui Alex Dima, sensibilitatea feminina a lui Alice Nastase Buciuta si verticalitatea lui Carmen Avram.

2 days ago

Sunt zile cand lichidele stravezii din pahare liliputane nu-si fac efectul, iodul salin nu se simte, iar lamaia nu e acra destul pentru a-ti inclesta gura. In acele zile ma imbat cu apa chioara pe care o beau cot la cot cu iubiti naluci de ceara.
Capul sus, domnisoara! O amagire-n plus si-un schimb de priviri nu au taisul cuvantului. Sunt semne schioape, nedefinite.
 Noapte buna vecinilor de vizazi care-si incalzesc shodou pe aragaz, langa geam si, din cand in cand, se imbratiseaza prelung... O sa le dea laptele in foc in felul asta...

23.55

Am fost o viata om-scut.
Si-am stiu sa-mi indeplinesc menirea.
Am stiut sa primesc cu demnitate lancii care adesea mi-au patruns pana-n maduva, pana-n nucleul fiintarii.
Mi-am purtat apoi rana sub alt scut si-am fost in ofensiva. Am capatat putere.
N-am iubit decat o data. -o singura lupta infranta- o singura reduta.

Cel mai mare viciu? Sinceritatea! Sunt naiv de sincera!
Punct vulnerabil? Cred uneori ca pot invinge "pe cont propriu" si ma insel.
Defect 1? Complic pana la abstractizare totul.
Defect 2? Ajung foarte greu sa iubesc. Iubesc foarte putini oameni. Dar ii iubesc pana la sacrificiu.
Dorinta? Sa fiu o pana. Sa las un semn: discret, estetic si vesnic.

:)Mi-am pecetluit Libertatea

:)Mi-am pecetluit Libertatea, oameni buni!

Franturi de idei

In fiecare dimineata, cu aceeasi incapatanare apare soarele.
In fiecare seara, dispare.
Iar eu cu acelasi nesat ma indop lacoma cu idei pestilente,din zori si pana-n seara. Iar noapte nu dorm. Le rumeg pasional si de descos in mii de alte idei ramificate. Apoi incep o zi noua...
Simt nevoia sa ma tavalesc ca un snitel in pilitura de idei ce-o port cu mine. Sa ma umplu de imbracamintea- obsesie a ideii si apoi sa ma arunc in tuciul incins pentru a ma preface intr-un snitel autentic de culoarea uleiului incins.
Pisica-mea se agata de grinda casei de papusi din amintirea mea. Nu am amintiri clare din copilarie. Nu-mi amintesc copilaria. Nu am amintiri de cand stateam in Giurgiului. In prima mea amintire plang si musc din pumni. Vad spatele blocului in care locuiesc, unde acum imi parchez masina, intesat in pubele de gunoi si-l vad si pe unchimiu si Dacia albastra cu autenticul catelus de plus chinezesc al carui cap se misca in luneta, care imi spune ca in acel bloc voi locui. Dau sa fug, plang. Apoi mi-l amintesc pe strabunicul meu care-mi spunea basme in germana, cartofii prajiti cu branza rasa ai Maiei (strabunica) si, ca intr-un tablou al memoriei  vad cea mai frumoasa familie de nasi, adevarati parinti spirituali ai inocentei mele. (Ma trezesc din fantasme si gandesca la faptul ca inocenta mea s-a volatizat odata cu indepartarea imaginii lor.)
In gradinita aveam o personalitate de fier. Mi s-a erodat, coclit, ruginit cu timpul. Liceul i se atribuie obliteratia a ceea ce eram. Trebuie sa inchei degraba acest pasaj. Nu-i timp de regrete.
Mi s-a intamplat odata, sub efectul unei lecturi - Bestiar- Cortazar- sa-mi visez mainile, picioarele, hainele mancare de iepuri grasi, laniferi in timp ce corpu-mi era paralizat si- mi era imposibil sa fac vreun gest de impotrivire. Sunt prada ideilor contagioase. Imi sunt propria prada.

Seara buna!